Varianta în limba engleza
Buriatia este situată în regiunea sud-centrală a Siberiei de-a lungul malului de est al lacului Baical, în locul de întâlnire al Mongoliei, Siberiei şi Chinei.
Practica spirituală tradiţională din Buriatia este un amestec al budismului tibetan Gelugpa şi al şamanismului siberian. Localnicii au practicat această cale timp de secole, dar tradiţiile şamanice din Buriatia sunt încă atât de puţin cunoscute în lumea occidentală, încât am hotărât să scriu despre ele.
Chiar şi astăzi, nu multă lume ştie că buriaţii, mongolii, evencii, iacuţii şi multe alte naţionalităţi altaice şi triburi indigene din Siberia practică în mod tradiţional şamanismul de sute de ani.
Există o anumită confuzie cu privire la originea cuvântului "şaman". Unii spun că provine din sanscrită, alţii din turcică. Adevărul este că cuvântul "şaman" provine din limba tungusă şi înseamnă "posedat". Aceasta se datorează faptului că munca şamanului constă în a comunica cu spiritele şi în a le lăsa pe acestea să lucreze în corpul său. Este un fel de posesie, care se face însă cu acordul şamanului în scopul de a obţine acces la tărâmurile spirituale. Ruşii care au colonizat Siberia în secolul al XVII-lea i-au întâlnit mai întâi pe şamanii evenci, pe care i-au numit tunguşi.
Ei au folosit apoi acest cuvânt pentru simplificare pentru a-i descrie pe toţi şamanii siberieni, ignorând numele locale, cum ar fi oyun (în Yakuţia), boo (în Buriaţia), kam (persoanele vorbitoare de limbă turcică din Asia Centrală), etc. Spre deosebire de aceştia, toţi vorbitorii de turcică şi mongolă au numit şamanii "udagan".
Şamanismul este una dintre cele mai vechi modalităţi de expresie spirituală de la care au început toate religiile. Utilizarea animalelor de putere şi a animalelor ghizi, iniţierile sacre, tehnicile şi metodele utilizate, simbolurile, instrumentele şi riturile de trecere sunt comune tuturor tradiţiilor şamanice de pe planetă care au o legătură profundă şi intimă cu natura, pământul, cerul, animalele, cu reţeaua energetică universală şi cu strămoşii.
În zilele noastre, după ani de suprimare religioasă şi de persecuţie de către guvernul sovietic, şamanii din Buriatia şi Mongolia au libertatea de a practica din nou, menţinând echilibrul mediului şi al comunităţii.
În culturile indigene din Siberia, şamanii joacă un rol important în comunităţi şi în educaţia spirituală a oamenilor. Şamanii au dreptul să reverse binecuvântări, să facă ritualuri de protecţie, magie de vânătoare şi divinaţie. Ei vindecă, de asemenea, boli care au cauze spirituale, cum ar fi intruziunile spirituale, poluarea spirituală, pierderea sufletului, iar atunci când este necesar, pot anula blesteme. Şamanii sunt, de asemenea, păzitorii culturii buriate. Datorită faptului că ei cunosc tradiţia veche, sfatul lor a fost solicitat de-a lungul veacurilor.
În multe familii buriate se poate vedea arborele genealogic ancestral al familiei, reprezentând relaţiile de familie cu cele mai vechi generaţii în partea de sus şi generaţiile mai noi, în partea de jos. Unele dintre ele merg cu ani şi ani în urmă. În familia mea, de exemplu, există un arbore genealogic ce datează din secolul 15 în filiaţie mai îndepărtată şi arată că au existat mulţi şamani puternici în trib. Este foarte comun pentru oamenii buriaţi să-şi cunoască numele strămoşilor lor cu câteva generaţii înapoi.
Este deosebit de important şi necesar să se cunoască din ce filiaţie provii când mergi să vizitezi un şaman din Buriatia. Prima întrebare pe care ţi-o pune un şaman este "De unde eşti?", adică din ce filiaţie vii, care sunt strămoşii tăi, din ce trib, etc.
Când oamenii se duc în vizită la un şaman, ei duc, de obicei, lapte sau o sticlă de vodcă, ţigări, bunătăţi pentru a le oferi spiritelor, bani. Toate acestea au o explicaţie specială şi un scop.
Laptele este folosit ca ofertă pentru spiritele strămoşilor, iar vodca este mai mult pentru divinaţie şamanică. Oamenii vin cu tot felul de întrebări la un şaman: un sfat sau o binecuvântare în afaceri, obţinerea ajutorului spiritelor în schimbarea sau obţinerea unui nou loc de muncă, căsătorie, pentru a deveni şaman, recuperarea sufletului, etc., ceea ce sugerează că, pe lângă puterile sale psihice, un şaman trebuie să fie, de asemenea, o persoană cu picioarele pe pământ şi cu cunoştinţe în toate aspectele vieţii.
Şamanii nu au taxe stabilite pentru munca lor, dar de obicei oamenii vin cu sume generoase de bani. Profesia de şaman este considerată o ocupaţie cu normă întreagă. Este considerată o ocupaţie la fel ca cea de doctor, profesor, sau funcţionar public. De fapt, pentru că el serveşte comunitatea sa, un şaman este o figură publică. În Ulan-Ude există o asociaţie de şamani "Tengeri", unde se poate găsi lista tuturor şamanilor care-şi desfăşoară activitatea în zonă. Ei organizează, de asemenea, tailagane şi multe alte ceremonii şamanice în fiecare an.
Chiar dacă ritualurile pot fi deţinute de către orice şaman, este mai bine să mergi la un şaman din tribul din care faci parte. Acest lucru este deosebit de important atunci când cineva primeşte iniţieri şamanice.
Cel care doreşte să devină şaman trebuie să aibă în primul rând un istoric familial - utha (cu rădăcini buriate-şamanice), adică să aibă un strămoş care a fost şaman. Se crede chiar că un şaman poate fi mare (puternic), numai dacă el are în familie cel puţin 10 şamani printre strămoşii săi, care devin de fapt spiritele protectoare ale noului ales.
Laptele este folosit ca ofertă pentru spiritele strămoşilor, iar vodca este mai mult pentru divinaţie şamanică. Oamenii vin cu tot felul de întrebări la un şaman: un sfat sau o binecuvântare în afaceri, obţinerea ajutorului spiritelor în schimbarea sau obţinerea unui nou loc de muncă, căsătorie, pentru a deveni şaman, recuperarea sufletului, etc., ceea ce sugerează că, pe lângă puterile sale psihice, un şaman trebuie să fie, de asemenea, o persoană cu picioarele pe pământ şi cu cunoştinţe în toate aspectele vieţii.
Şamanii nu au taxe stabilite pentru munca lor, dar de obicei oamenii vin cu sume generoase de bani. Profesia de şaman este considerată o ocupaţie cu normă întreagă. Este considerată o ocupaţie la fel ca cea de doctor, profesor, sau funcţionar public. De fapt, pentru că el serveşte comunitatea sa, un şaman este o figură publică. În Ulan-Ude există o asociaţie de şamani "Tengeri", unde se poate găsi lista tuturor şamanilor care-şi desfăşoară activitatea în zonă. Ei organizează, de asemenea, tailagane şi multe alte ceremonii şamanice în fiecare an.
Chiar dacă ritualurile pot fi deţinute de către orice şaman, este mai bine să mergi la un şaman din tribul din care faci parte. Acest lucru este deosebit de important atunci când cineva primeşte iniţieri şamanice.
Cel care doreşte să devină şaman trebuie să aibă în primul rând un istoric familial - utha (cu rădăcini buriate-şamanice), adică să aibă un strămoş care a fost şaman. Se crede chiar că un şaman poate fi mare (puternic), numai dacă el are în familie cel puţin 10 şamani printre strămoşii săi, care devin de fapt spiritele protectoare ale noului ales.
Dovezi ale acestei "alegeri a spiritelor" pot fi un semn distinctiv pe corp - temdeg tengeriyn (în buriată: marca divină): un loc neobişnuit pe piele, degete ramificate, comportament ciudat. Se credea chiar că un şaman adevărat ar trebui să aibă un os suplimentar, şi că numai oamenii ale căror suflete au studiat în lumea cealaltă practica şamanică pot fi buni şamani.
Nimeni nu poate deveni şaman doar pentru că doreşte acest lucru. Spiritele vin numai la cei aleşi de ele însele şi nu ascultă de altcineva. Excepţie face cazul în care persoana a fost lovită de un fulger şi a supravieţuit, sau dacă persoana este descendenta unui strămoş care a fost ucis de trăsnet (alegerea zeilor), chiar dacă omul mort nu a fost un şaman.
În timp ce în Vest foarte mulţi oameni caută iniţieri şamanice, doresc să fie şamani şi percep acest lucru ca pe un fel de divertisment sau de experienţă extremă, în culturile siberiană şi mongolă, acest subiect este tratat cu mare teamă şi cu mare respect.
De obicei, persoanele care au primit o chemare pentru a deveni şamani nu sunt atât de fericite să afle despre destinul lor. Multe sunt speriate de responsabilitate şi de consecinţe. În Buriatia, mulţi cred că chemarea şamanică nu este un cadou, ci o povară. "Cei aleşi" află adesea brusc despre ea, manifestându-se printr-o "boală şamanică" de care ei suferă, care în exterior poate să pară o boală neuro-psihică; de foarte multe ori, aceştia devin alcoolici.
Persoana ar putea, de asemenea, experimenta dureri fizice incredibile. Boala poate dura până la câţiva ani, fiind însoţită de halucinaţii terifiante.
Boala şamanică poate începe la vârsta de 20-45 de ani, dar uneori criza începe foarte devreme - de la vârsta de 10 ani şi chiar 7. Cel afectat nu se simte bine printre oameni şi ar putea experimenta impulsuri suicidare, el/ea are vise ciudate sau înfricoşătoare şi îşi poate pierde uneori cunoştinţa.
Vindecarea de astfel de boli psihice (sau de crize lungi de sănătate psihică şi fizică) se poate realiza numai prin acceptarea vocaţiei de şaman şi prin începerea activităţii şamanice.
Formarea unui şaman presupune o viaţă de muncă. Este nevoie de multă practică şi disciplină. Există 9 grade (niveluri) în şamanismul tradiţional buriat mongol. Ele reprezintă cele nouă crengi ale Copacului Lumii. Pentru fiecare nivel există o iniţiere numită Shanar. Este nevoie de ani de studiu şi de formare pentru a ajunge la fiecare nivel.
În funcţie de rangul său, un şaman poate avea tobă, coroană de fier, pelerină rituală şi dreptul de a face ritualuri mai complexe. Cel mai înalt rang - zaarin (al 9-lea nivel) a fost rar chiar şi în secolul al XIX-lea. După legendele antice buriate, primii şamani se puteau ridica în aer şi avânta prin copaci, zburau într-adevăr pe caii lor până la nori şi făceau minuni pe care urmaşii lor moderni nu le mai pot repeta.
Şamanul este cel care este întotdeauna între două lumi; lumea invizibilă a spiritelor şi tărâmul nostru fizic, motiv pentru care de multe ori el este singur şi neînţeles de către societate; cel care a fost ales să urmeze această cale nu are altă posibilitate decât să devină şaman.
Referinţe:
James Endredy: Şamanismul pentru începători: O plimbare cu vindecătorii mondiali ai pământului şi cerului
Michael Harner: Calea şamanului
Mircea Eliade: Tehnicile arhaice ale extazului (Seria Bollingen)
Nimeni nu poate deveni şaman doar pentru că doreşte acest lucru. Spiritele vin numai la cei aleşi de ele însele şi nu ascultă de altcineva. Excepţie face cazul în care persoana a fost lovită de un fulger şi a supravieţuit, sau dacă persoana este descendenta unui strămoş care a fost ucis de trăsnet (alegerea zeilor), chiar dacă omul mort nu a fost un şaman.
În timp ce în Vest foarte mulţi oameni caută iniţieri şamanice, doresc să fie şamani şi percep acest lucru ca pe un fel de divertisment sau de experienţă extremă, în culturile siberiană şi mongolă, acest subiect este tratat cu mare teamă şi cu mare respect.
De obicei, persoanele care au primit o chemare pentru a deveni şamani nu sunt atât de fericite să afle despre destinul lor. Multe sunt speriate de responsabilitate şi de consecinţe. În Buriatia, mulţi cred că chemarea şamanică nu este un cadou, ci o povară. "Cei aleşi" află adesea brusc despre ea, manifestându-se printr-o "boală şamanică" de care ei suferă, care în exterior poate să pară o boală neuro-psihică; de foarte multe ori, aceştia devin alcoolici.
Persoana ar putea, de asemenea, experimenta dureri fizice incredibile. Boala poate dura până la câţiva ani, fiind însoţită de halucinaţii terifiante.
Boala şamanică poate începe la vârsta de 20-45 de ani, dar uneori criza începe foarte devreme - de la vârsta de 10 ani şi chiar 7. Cel afectat nu se simte bine printre oameni şi ar putea experimenta impulsuri suicidare, el/ea are vise ciudate sau înfricoşătoare şi îşi poate pierde uneori cunoştinţa.
Vindecarea de astfel de boli psihice (sau de crize lungi de sănătate psihică şi fizică) se poate realiza numai prin acceptarea vocaţiei de şaman şi prin începerea activităţii şamanice.
Formarea unui şaman presupune o viaţă de muncă. Este nevoie de multă practică şi disciplină. Există 9 grade (niveluri) în şamanismul tradiţional buriat mongol. Ele reprezintă cele nouă crengi ale Copacului Lumii. Pentru fiecare nivel există o iniţiere numită Shanar. Este nevoie de ani de studiu şi de formare pentru a ajunge la fiecare nivel.
În funcţie de rangul său, un şaman poate avea tobă, coroană de fier, pelerină rituală şi dreptul de a face ritualuri mai complexe. Cel mai înalt rang - zaarin (al 9-lea nivel) a fost rar chiar şi în secolul al XIX-lea. După legendele antice buriate, primii şamani se puteau ridica în aer şi avânta prin copaci, zburau într-adevăr pe caii lor până la nori şi făceau minuni pe care urmaşii lor moderni nu le mai pot repeta.
Şamanul este cel care este întotdeauna între două lumi; lumea invizibilă a spiritelor şi tărâmul nostru fizic, motiv pentru care de multe ori el este singur şi neînţeles de către societate; cel care a fost ales să urmeze această cale nu are altă posibilitate decât să devină şaman.
Adept şi Profesor în Şcoala Misterelor şi la
Institutul Hermetic de Studiu, Cercetare, Formare şi Dezvoltare Personală
Elena Baldaeva
Referinţe:
James Endredy: Şamanismul pentru începători: O plimbare cu vindecătorii mondiali ai pământului şi cerului
Michael Harner: Calea şamanului
Mircea Eliade: Tehnicile arhaice ale extazului (Seria Bollingen)
Un comentariu:
Va trece mult pana ce oamenii isi vor da seama ca samanismul nu este ceva exotic si trecator.Este o stare de spirit a unei parti din omenire care nu poate trai altfel si care isi afla echilibrul in ea.Este un mod de a trai si de a se manifesta plenar.In comuniune deplina cu natura,cu frumusetea si duritatea sa,samanul se simte acasa in mijlocul stihiei dezlantuite si nu il sperie ceea ce ii infricoseaza pe ceilalti.Temuti,respectati sau alungati la marginea societatii,sunt oamenii fara de care viata ar fi mult mai saraca.
Trimiteți un comentariu