Curs se va tine de către asociația pro latina și costa 50 ron
Se va desfășura pe data de 25 septembrie de la ora 10 am la 6 pm.
Se vor dezvolta urmatoarele teme.
1. Cosmogeneza Terrei – prezinta modul in care a aparut pamantul, viata si celelalte fiinte, inclusiv omul, conform scrierilor antice. In paginile ei veti afla cine a creat barbatul si femeia, ce i-au sacrificat lui Zeus oamenii la adunarea de la Mecona si cum a fost pedepsit titanul Prometeu, tatal omului. De asemenea veti citi despre Potop si despre cei doi oameni care au scapat de la inec : Deucalion si Pyrrha. In brosura sunt incluse texte vechi din Hygienis, Fulgentius si Ovidiu, toate traduse din limba latina. Cartea se termina cu repopularea Terrei de catre titani sau oamenii de piatra.
2. Theogonia – Nasterea zeilor – prezinta modul in care au aparut pe lume cei 12 zei olimpieni. Povestirile sunt insotite de pasaje din cartile antice, imnuri orfice sau alte opere. Ce este interesant in brosura doi este faptul ca pentru prima data sunt analizati zeii din punct de vedere al clasificarii lor dar mai ales al naturii lor : fiinte energetice de lumina care ii ajuta pe oameni.
3. Ierarhia divina prezinta fiintele supranaturale mitologice care populau cerul si pamantul conform scrierilor antice. Ea incepe cu descrierea substantei comune din care au fost creati zeii, cu fiinta care i-a creat ( Demiurgul ), cu locuinta zeilor ( Empireul ) si se termina cu descrierea fiintelor divine. Continua prezentarea esentei zeilor, natura lor, puterea lor si atributiile lor. Brosura descrie si alte fiinte mitologice : daimonii, eroii, faunii, nimfele si nereidele, dar si spiritele stramosilor numite de romani lari.
4. Ierarhia pamanteana – descrie pentru prima data organizarea religiei antice pe pamant si reprezentantii ei : preotii pontifi si hierofanti. Brosura descrie templele antice, comportamentul credinciosilor in temple in timpul slujbelor, preotii hierofanti, colegiile preotesti si celelalte clase de preoti : arvali, salieni, flaminali si vestalele. Prezinta pentru prima data si indatoririle vestalelor asa cum reies din opera lui Plinius cel Tanar dar si supliciul unei vestale : Cornelia. Trebuie adaugat ca in scoli nu se prezinta organizarea religiei antice. Flaminalii sunt prezentati din opera lui Aullus Gellius si exemplele pot continua.
5. Elemente de cult antic – prezinta viata si esenta religiei greco- romane. In cadrul ei sunt prezentate slujbele antice, rugaciunile vechi dar si modul cum se oficiau jertfele si libatiile. Alte elemente de cult : Botezul si ablatiunile. Pentru prima data se prezinta si caile de comunicare cu zeii asa cum reies din textele sacre. Brosura cuprinde asadar viata religiei antice greco-romane cu elementele ei de cult asa cum reiese din operele unor scriitori antici ca Macrobius, Apuleus sau Salustius. Ea poate fi un obiect de analiza pentru toti pasionatii de mitologie. Brosurile prezinta punctul de vedere al religiei antice greco-romane extras din cartile antice.
6. Elemente de doctrina antica - prezinta principalele legi divine care guvernau religia antica greco-romana, toate imbinate cu povestioare etico-morale utile pentru oameni. De exemplu Legea Ospitalitatii este prezentata in pilda batranilor Philemon si Baucis care au fost transformati de zei in doi meri pentru bunatatea lor. Alte legi se refera la respectul pentru parinti, zei, natura si virtute. Pentru prima data este prezentat si Duhul Zeilor sau Bonus Genius ca fiind un Spirit trimis de zei pentru cei buni care se temeau de ei.
7. Faptele zeilor – prezinta interactiunea dintre oamenii antichitatii si zeii cu pildele si povestirile lor. Elevii si pasionatii de mitologie vor invata cate ceva despre pronia divina in povestea aparitiei lebedei sau a zeitei egiptene Isis. De asemenea vor invata ce se intampla in antichitate cu cei care huleau zeii. Nu in ultimul rand, vor invata despre pildele dragostei din povestioarele cu Orfeu si Euridice sau Psiche si Amor. Vor invata ca eroul grec Hercule a invins moartea, eliberand-o pe Alceste din bratele ei.
8. Faptele eroilor – prezinta faptele minunate ale eroilor antici greci ( Hercule, Tezeu, Bellerofontis s.a. ) care au omorat monstri dar si al celor care au salvat vieti practicand medicina ( Asclepios ) sau care au pus bazele unor scoli filosofice si teologice ( Pitagora si Orfeu ) . Brosura vorbeste atat de simbioza eroi zei cat mai ales de menirea eroilor pe lume : a salva neamul omenesc de rele, monstri, boli sau de a raspandi mestesugurile.
9. Esenta divina – prezinta pentru prima oara puterile dar si darurile zeilor, dar mai ales esenta lor : bunatatea. De asemenea prezinta si tehnici de adresare a zeilor, duhul lor dar si posibilitatea simbiozei dintre om si zeu. Vorbeste apoi despre ideea de fericire si despre ridicarea la cer a oamenilor buni si transformarea lor in zei sau fiinte de lumina. Alte subiecte fierbinti : daimonul sortii sau primirea la nastere de catre copil a unui duh care sa-l ajute. Nu in ultimul rand se explica geneza miturilor si clasificarea lor.
10. Misterele religiei antice – ne poarta intr-o lume captivanta a manifestarii sacrului si a paranormalul. Dintre subiecte se enumera : exorcizari in templele antice, transformarea apei in vin, celebrele mistere din Eleusis, descifrarea puterilor Pithiei din Delphi sau aparitii de sori si lune pe cerul Imperiului Roman. Totul se termina cu eseul despre omul sacru si omul idolatru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu